INSTRUMENTE DE PLATĂ UTILIZATE ÎN AFACERILE ECONOMICE

            CAMBIA si BILETUL LA ORDIN

 

                        Cambia şi biletul la ordin - instrumente de plată şi credit pe termen scurt cu rol de garantare a plăţilor în afacerile economice internaţionale

Plata prin utilizarea cambiei şi biletului la ordin se numără printre cele mai vechi tehnici de plată, oferind un grad de securitate ridicat părţilor implicate. Din punct de vedere economic, factorii determinanţi care au dus la crearea cambiei şi biletului la ordin au fost: marea densitate de monede, nesiguranţa transporturilor şi interzicerea exportului de capitaluri.

Operaţia, care reprezintă conţinutul cambiei, este cunoscută încă din antichitatea greco-romană, fiind reprezentată prin remiterea unei sume de bani de pe o piaţă pe alta prin intermediul unui document care atesta vărsământul. Scrisoarea folosită în “permutaţie” în timpul romanilor nu avea eficacitatea tratei (“cambium”) din evul mediu, când exigenţele economice erau mai accentuate.

Dezvoltarea importului şi exportului a dus la utilizarea tot mai largă a efectelor de comerţ externe. În special în Vestul Europei, cumpărătorii obişnuiesc să semneze astfel de instrumente, care pot fi scontate ulterior de vânzător la banca sa.

De asemenea, privatizarea întreprinderilor de stat şi desfiinţarea monopolului asupra comerţului exterior au dus în Europa Centrală şi de Est la crearea a zeci de mii de întreprinderi, care au responsabilitatea plăţilor şi finanţării propriilor afaceri, după regulile şi uzanţele internaţionale. Importanţa efectelor de comerţ, mai redusă până acum în regiune, va creşte considerabil datorită gamei largi de utilizare, ca mijloc de plată şi finanţare şi ca instrument de garanţie.

Emisiunea, circulaţia, negocierea cambiilor şi biletelor la ordin sunt legate atât de activitatea în domeniul relaţiilor de schimb internaţionale, cât şi de o serie de operaţiuni cu caracter necomercial, executate de persoane fizice sau juridice.

 

 Caracterizarea generală şi particularităţile cambiei şi biletului ordin

În literatura de specialitate şi în practica financiară internaţională, cambia şi biletul la ordin sunt denumite uzual instrumente de plată, efecte de comerţ sau titluri de credit, fiind înscrisuri cu conţinut şi formă consacrate pe bază de norme acceptate, reprezentând pentru cel ce o deţine (beneficiar) drepturi ce pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcţie de valoarea lor determinată.

Cambia (trata) este un titlu de credit utilizat ca instrument de plată prin care un creditor (numit trăgător) dă dispoziţie debitorului său (numit tras) să plătească o anumită sumă unui terţ (numit beneficiar), la o anumită dată şi într-un loc stabilit, fără a indica operaţiunea care a generat creanţa.

Conform acestei definiţii în circuitul cambiei (schema nr. 2.1.) intervin trei părţi: trăgătorul (exportatorul, creditorul), trasul (importatorul, debitorul) şi beneficiarul (un creditor al trăgătorului). În comerţul internaţional, exportatorul apare, de regulă, atât în calitate de trăgător cât şi de beneficiar.

 

            1. în urma încheierii unui contract comercial internaţional, trasul (importatorul) îi datorează o anumită sumă trăgătorului (exportatorului);

            2. trăgătorul, la rândul său, are de achitat aceeaşi sumă unei terţe persoane (beneficiar), drept urmare a încheierii unui contract comercial internaţional sau a unui contract de credit cu o bancă;

            3. la ordinul trăgătorului, trasul achită suma respectivă direct beneficiarului.

 

Biletul la ordin este, ca şi cambia, un titlu de credit utilizat ca instrument de plată, dar, spre deosebire de aceasta, reprezintă angajamentul unui debitor (numit emitent) de a plăti o sumă unui creditor (numit beneficiar) la un anumit termen sau la prezentarea acestuia.

Din definiţie rezultă că, în comparaţie cu cambia, biletul la ordin presupune implicarea numai a două persoane: emitentul, care în comerţul internaţional este importatorul şi beneficiarul, care este exportatorul

1. în cadrul unui contract comercial internaţional, importatorul emite biletul la ordin în favoarea exportatorului

 

2. exportatorul prezintă la plată biletul la ordin şi importatorul îl achită.

 

În unele ţări, cum ar fi Germania, Austria, Elveţia şi Spania, jurisprudenţa defineşte cambiile şi biletele la ordin ca având o “natură abstractă”. Conceptul se referă la faptul că drepturile şi obligaţiile rezultă numai pe baza instrumentului însuşi, acesta funcţionând independent de valabilitatea tranzacţiei care stă la baza sa. Excepţia o constituie dobândirea efectului de comerţ de către deţinător prin rea-credinţă, dar partea obligată trebuie să dovedească acest lucru.

În legislaţia engleză apare conceptul de “negociabilitate” care, într-o anumită măsură, exprimă acelaşi concept în sensul că orice parte la cambie şi la biletul la ordin este obligată, datorită semnăturii sale pe acestea, indiferent de tranzacţia care stă la baza cambiei sau de relaţia cu altă parte.

Referitor la utilizarea cambiei în practica comercială internaţională, în tabelul nr. 2.1. sunt evidenţiate următoarele avantaje şi limite:

 

Avantajele şi limitele cambiei

 

Avantajele cambiei

Limitele cambiei

este emisă la iniţiativa exportatorului

este supusă acceptării de către tras

materializează datoria importatorului

este supusă riscului de pierdere, furt, falsificare

cerinţe formale relativ simple mai ales în cazul formularelor standardizate oferite de bănci

este lentă la încasare deoarece în această operaţiune intervin mai multe bănci

permite trăgătorului să-şi mobilizeze creanţa

elimină riscul de schimb

precizează exact termenul de plată

 

 

Biletul la ordin prezintă, la rândul său, o serie de avantaje şi limite evidenţiate în tabelul alaturat:

Avantajele şi limitele biletului la ordin

 

Avantajele biletului la ordin

Limitele biletului la ordin

permite beneficiarului să-şi mobilizeze creanţa

este supus riscului de pierdere, furt, falsificare

cerinţe formale relativ simple mai ales în cazul formularelor standardizate oferite de bănci

elimină riscul de schimb

precizează exact termenul de plată

materializează datoria importatorului

 

                        2.1.2. Reglementarea internă şi internaţională a cambiei şi biletului la ordin

 

În ceea ce priveşte legislaţia care guvernează cambiile şi biletele la ordin, statele lumii sunt împărţite în două categorii:

            - cele cu legislaţie alcătuită după Legea uniformă de la Geneva;

            - cele care urmează modelul legislaţiei britanice (fostele colonii britanice).

 

Pe lângă aceste diferenţe majore de sistem legislativ, între ţările cu acelaşi sistem există şi unele diferenţe naţionale care privesc mai ales protestul, pierderea şi înlocuirea instrumentelor.

Legislaţia privind cambiile şi biletele la ordin a fost uniformizată în mare măsură în Europa. Legile naţionale sunt bazate, în mare parte, pe cele trei Convenţii de la Geneva din 1930. Acestea sunt:

            1. Convenţia furnizând o lege uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin;

            2. Convenţia pentru rezolvarea anumitor conflicte între legi în legătură cu cambiile şi biletele la ordin;

            3. Convenţia asupra legilor privind (taxele de timbru) în legătură cu cambiile şi biletele la ordin.

Ţările care au ratificat aceste convenţii şi au adoptat textul Legii Uniforme ca lege naţională sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, ţările din fosta Uniunea Sovietică, Suedia, Elveţia, Brazilia şi Japonia. Totuşi, textul legilor naţionale diferă datorită numărului mare de rezerve avute de statele contractante şi datorită unor prevederi locale speciale. Adesea numerotarea articolelor a fost modificată.

Alte state au adoptat textul Legii Uniforme fără ratificarea convenţiilor de la Geneva (Cehoslovacia, România, Turcia, Iugoslavia). De asemenea, noua lege din Spania corespunde convenţiilor de la Geneva în aspectele practice.

În Marea Britanie, în Republica Irlanda şi în ţările foste colonii sau dominioane britanice este în vigoare o lege diferită de Legea uniformă de la Geneva şi anume Actul privind cambiile din 1882 (Bills of Exchange Act 1882).

Regulile principale din Convenţia de la Geneva privind reglementarea conflictelor între legi naţionale sunt:

- capacitatea unei persoane de a se obliga printr-o cambie sau printr-un bilet la ordin este determinată de legea naţională;

- forma oricărui contract încheiat în baza unei cambii sau a unui bilet la ordin este reglementată de legislaţia teritoriului unde a fost semnat contractul;

- efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii sunt determinate de legea din locul unde sunt plătite instrumentele;

- efectele semnării unei cambii sau unui bilet la ordin de către alte părţi răspunzătoare sunt determinate de legea ţării în care s-a făcut semnătura;

- forma protestului şi termenul limită de efectuare a acestuia sunt reglementate de legea ţării în care trebuie întocmit protestul;

- măsurile care trebuie luate în cazul pierderii sau furtului unei cambii sau unui bilet la ordin sunt determinate de legislaţia aplicabilă la locul plătii.

În Convenţia asupra legilor privind (taxa de) timbru, statele contractante se obligă să îşi modifice legislaţiile astfel încât validitatea obligaţiilor rezultate dintr-un instrument să nu fie subordonată plăţii unei taxe de timbru. Suspendarea exercitării revendicărilor sau obligaţia de a plăti o penalitate pot fi impuse părţilor în cazul în care nu este achitată taxa de timbru. În unele state, cum ar fi Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Suedia şi România, nu este percepută taxa de timbru, în Franţa trebuie plătită o taxă foarte scăzută.

Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL) a iniţiat o încercare de uniformizare a sistemului legislativ bazat pe Convenţiile de la Geneva cu cel britanic rezultând Convenţia asupra Cambiilor şi Biletelor la Ordin Internaţionale, unanim adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pe 9 decembrie 1988. După intrarea în vigoare a acestei convenţii instrumentele internaţionale emise, acceptate sau negociate sunt supuse prevederilor acesteia chiar şi în statele care nu au ratificat-o. Această convenţie permite ca suma de plată să fie exprimată într-o unitate monetară de cont, permite stipularea plăţii unei dobânzi la o rată indicată, definitivă sau variabilă, ca şi posibilitatea plăţii în rate.

România, deşi nu a aderat oficial la convenţiile internaţionale, a aplicat totuşi reglementările acestora, ele regăsindu-se în legislaţia promulgată încă din anul 1934. Prezenta procedură stabileşte reguli interne privind operaţiile cu titluri de credit efectuate de bancă în nume propriu şi în numele şi pe contul clienţilor săi. Operaţiile cu titluri de credit se supun următoarelor reglementări:

- Legea nr.58/1934 privind cambia şi biletul la ordin modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1993, aprobată şi modificată prin Legea nr.83/1994;

- Legea 188/1930;

- Legea 153/1937;

- Codul Comercial Român (art. 565-570);

 

 Funcţiile economice ale cambiei şi biletului la ordin

Cambia şi biletul la ordin joacă un rol important în domeniile comercial şi financiar, atât ca mijloc de plată şi furnizare de credit cât şi drept garanţie a creditelor, oferind în general posibilitatea executării silite rapide.

Funcţiile economice ale cambiei şi biletului la ordin se realizează în cadrul unor operaţiuni de mare diversitate ale căror caracteristici depind de aspectele concrete ale activităţii de comerţ. Aceste titluri de credit pot fi transmise prin gir (andosare), pot fi scontate la o bancă (adică vândute unei bănci înainte de scadenţă, contra sumei înscrise pe titlu minus comisionul băncii şi taxa de scont)

sau pot fi păstrate de beneficiar până la scadenţă.

Cambia şi biletul la ordin pot îndeplini următoarele funcţii:

            - funcţia de instrument de plată - constă în faptul că trăgătorul, în cazul cambiei, sau emitentul, în cazul biletului la ordin, are de achitat o datorie faţă de o terţă persoană – beneficiarul. Această funcţie constă şi în faptul că beneficiarul unui astfel de înscris, numit girant, poate să-l transfere prin gir unui creditor al său, numit giratar, ca plată a datoriei faţă de acesta, care, la rândul său, poate să-l transfere unei terţe persoane faţă de care are o datorie.

            - funcţia de titlu de garanţie

În cadrul garantării creditului pe termen scurt acordat, băncile comerciale pot cere debitorului să garanteze plata ratelor de credit, a dobânzilor şi comisioanelor şi prin emiterea unor cambii sau bilete la ordin având scadenţele la termenele de plată ale ratelor, efecte de comerţ care sunt girate în favoarea băncii şi care sunt ţinute drept gaj.4

În unele ţări, creditorii cer debitorilor să semneze cambiile pentru a se asigura de plata la termen a tranzacţiei. Plata cambiei va fi solicitată numai dacă nu se efectuează plata tranzacţiei. Adesea sunt luate cambii în alb, care vor fi utilizate numai în caz de neplată. Terţii pot furniza de asemenea astfel de cambii sau pot avaliza cambiile date de debitor.

Cambia poate fi dată în garanţie pentru asigurarea unei alte creanţe pe care giratarul o are contra girantului, prin inserarea în gir a formulei “în garanţie”, “valoare în gaj”, “valoare în garanţie”. În această situaţie, posesorul cambiei poate exercita toate drepturile care decurg din titlu, chiar şi în cazul în care creanţa garantată prin gaj nu este exigibilă. Posesorul cambiei (giratarul) poate invoca aceste drepturi şi împotriva girantului său. În această situaţie, giratarul nu poate transmite cambia decât printr-un gir de procură.

Cambia girată în garanţie, dă dreptul giratarului să se despăgubească cu preferinţă din suma încasată în baza titlului, faţă de ceilalţi creditori ai debitorului girant care a dat cambia în gaj. Creditorul care ia în gaj o cambie nu devine un reprezentant al debitorului, ci continuă să aibă un drept autonom pe care îl exercită în propriul său interes.

     - funcţia de instrument de credit comercial - constă în facilitatea relaţiilor de credit şi se realizează prin asigurarea rambursării creditului acordat prin utilizarea cambiei sau biletului la ordin în cadrul unor modalităţi de plată cum sunt: acreditivul utilizabil prin cambii, scrisoarea comercială de credit, incasso-ul documentar contra acceptare. Prin mecanismul acestor modalităţi, vânzătorul, care livrează o marfă pe credit, devine în momentul livrării beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la ordin prin care cumpărătorul se obligă să plătească, la scadenţă, contravaloarea mărfii livrate, vânzătorul dispunând de o garanţie suplimentară privind rambursarea creditului.

            - funcţia de instrument de credit bancar – constă în asigurarea unei mai rapide circulaţii a creanţelor, în sensul că beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la ordin poate obţine, în schimbul transferului creanţei reprezentate de acest instrument, o sumă de bani înainte de scadenţă. Principalele operaţiuni prin care titlurile de credit îndeplinesc funcţia de instrument de credit bancar sunt scontarea şi forfetarea. Având în vedere că aceste operaţiuni se fac de către persoana care a acordat iniţial un credit, finanţând astfel o persoană, aceste operaţiuni apar privite din punctul de vedere al primei persoane ca operaţiuni de refinanţare.

            Scontarea reprezintă o formă tradiţională de mobilizare a creditelor pe termen scurt prin cedarea drepturilor de creanţă încorporate în titluri de credit .5

Scontarea constă în transferul creanţei reprezentate de un titlu de credit neajuns la scadenţă în schimbul unei sume egale cu valoarea nominală a instrumentului scontat minus dobânda asupra sumei plătite, calculând din momentul scontării până la scadenţă, la care se mai adaugă anumite cheltuieli de încasare a cambiei.

Din punct de vedere juridic, scontarea implică andosarea instrumentului în favoarea celui care îl primeşte (în general o bancă comercială specializată în asemenea operaţiuni). La primirea instrumentului andosat în favoarea ei, banca de scont va plăti beneficiarului o sumă (S), care se calculează cu ajutorul relaţiei:

 

V x Ts x n

S = V - 360 x 100

unde:

V – valoarea instrumentului în momentul scadenţei, inclusiv dobânda,

dacă este cazul;

Ts – taxa de scont, exprimată în procente pe an

n – numărul de zile rămase până la scadenţă

Taxa de scont are o natură economică complexă, cuprinzând în principal dobânda pe care banca de scont o percepe pentru faptul că acordă beneficiarului instrumentului un credit (S) pe o perioadă de n zile. Taxa de scont mai include cheltuielile pe care banca le va face pentru încasarea cambiei sau biletului la ordin precum şi o sumă menită să acopere riscurile pe care banca de scont şi le-a asumat achiziţionând instrumentul respectiv.

Prezentarea instrumentului în vederea scontării se va face cu 15 zile lucrătoare înainte, pentru a da posibilitate inspecţiei bancare să efectueze analiza bonităţii plătitorului.

La scontare poate apela şi importatorul atunci când între cei doi parteneri de afaceri se foloseşte procedura cec/cambie. Aceasta constă în aceea că un exportator, a cărui cambie a fost acceptată de un importator, poate gira această cambie în favoarea importatorului (acceptantului) astfel încât importatorul o poate sconta la banca sa. Simultan, importatorul îi trimite exportatorului un cec pentru suma respectivă tras asupra băncii la care scontează cambia. Când cecul este prezentat la plată de către exportator, contul importatorului este creditat cu suma scontată de către bancă, astfel încât aceasta va onora cecul la plată.

Avantajul acestei proceduri derivă din rata favorabilă a scontului, care de regulă este considerabil mai avantajoasă decât rata dobânzii sau a creditului pe descoperit – overdraft. Importatorul poate obţine chiar un rabat pentru plata rapidă.

Dezavantajul acestei operaţiuni este acela că exportatorul rămâne răspunzător atât ca trăgător cât şi ca girant al cambiei. El îşi poate exclude răspunderea ca girant dar nu ca trăgător şi va trebui să onoreze cambia dacă cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă. De asemenea, atât exportatorul cât şi banca de scont sunt în pericol dacă importatorul nu trimite cecul sau dacă suma scontată sau bunurile importatorului sunt ipotecate la terţi. În aceeaşi ordine de idei, trăgătorul/girant este posibil să aibă nevoie de o autorizaţie de schimb valutar pentru a-şi transfera revendicările către tras. În Belgia, Franţa şi Germania această operaţiune este în general acceptată, dar în alte ţări europene nu este nici cunoscută şi nici acceptată.

 Rescontarea presupune ca băncile comerciale să preschimbe în bani cambiile şi biletele la ordin, pe care le deţin, la banca centrală, care percepe taxa oficială a scontului, influenţând astfel nivelul general al ratei dobânzii.6

Necesitarea acestei operaţiuni este impusă de faptul că disponibilităţile monetare ale băncilor comerciale sunt limitate şi nu ar putea contribui la refinanţarea exporturilor, prin operaţiunea de scontare, decât în mică măsură. Pentru a putea realiza un volum mai mare de operaţiuni de scontare, băncile comerciale cor căuta, la rândul lor, să se refinanţeze prin obţinerea de credite din străinătate sau de la banca centrală din ţara respectivă.

 

 Forfetarea constă în vânzarea de către exportator a unei creanţe asupra importatorului, pe termen mediu sau lung (de la 6 luni la 5 ani), unei bănci sau instituţii financiare specializate (forfetist), cu condiţia renunţării de către aceasta la dreptul de regres asupra exportatorului. În general, este posibil ca respectiva creanţă să fie sub forma unei garanţii bancare sau acreditiv cu plata diferată, dar, de cele mai multe ori, creanţa este incorporată într-o cambie sau bilet la ordin.

 

Din punct de vedere istoric, forfetarea este apărută relativ recent ca urmare a necesităţii ca exportatorii să acorde credite pe perioade tot mai lungi şi în cote tot mai mari (la exporturile complexe cota de credit ajunge la 80 - 85 %, iar perioada de creditare depăşeşte 5 ani. În aceste condiţii, resursele financiare ale exportatorilor şi chiar ale băncilor comerciale sunt insuficiente (reescontarea este imposibilă datorită scadenţelor foarte lungi).

Din punct de vedere juridic, scontarea şi forfetarea se aseamănă prin faptul că ambele presupun transmiterea instrumentului prin andosare. Deosebirea semnificativă de natură juridică este marcată de faptul că, în cazul scontării, noul beneficiar (banca de scont) îşi conservă dreptul de regres împotriva trăgătorului/beneficiarului, pe când în cazul forfetării, forfetistul renunţă la acest drept.

Din punct de vedere economic, cea mai importantă asemănare între cele două operaţiuni o constituie scopul acestora, şi anume refinanţarea exportului. Deosebirile de natură economică sunt:

                        - forfetarea se realizează de către instituţii specializate din câteva ţări: Elveţia, Anglia, Germania, pe când scontarea este realizată de un număr mare de bănci comerciale din aproape toate ţările;

                        - forfetarea implică atragerea de fonduri de pe piaţa eurodevizelor, pe când scontarea se face din fondurile proprii ale băncilor sau pe baza celor obţinute din reescontare;

                        - termenul pentru care se efectuează forfetarea este mediu sau lung, pe când scontarea implică termene scurte;

                        - taxa de forfetare este influenţată de nivelul dobânzii pe piaţa eurodevizelor, de nivelul garanţiilor de plată, de durata creditului, de valuta de plată, de tipul de marfă vândut precum şi de ţara şi firma importatoare, în timp ce taxa de scont este influenţată de nivelul taxei de rescont (a taxei oficiale a scontului). Făcând o analiză se constată că numai nivelul dobânzii este uşor de cuantificat, ceilalţi factori care influenţează taxa de forfetare trebuind să fie luaţi în considerare pentru fiecare caz în parte. Astfel nivelul taxei de forfetare se stabileşte prin negocieri între forfetist şi beneficiarul cambiei. Acest mod de stabilire a taxei este redat în limba franceză prin expresia “a forfait” care a fost preluată şi în alte limbi: germană – “forfaiterung”, engleză – “forfait financing”.

 

Modul de desfăşurare a unei operaţiuni de forfetare este următorul:

a) negocierea unei livrări pe credit între exportator şi importator;

b) contactarea unei instituţii de forfetare, în paralel cu negocierea, deoarece costul forfetării afectează în general preţul, fie de către exportator direct, fie prin intermediul băncii sale;

c) primirea de la forfetist a unei oferte de forfetare în care se specifică taxa de forfetare aplicată în condiţiile date şi comisionul de angajament, pe care exportatorul trebuie să-l plătească forfetistului, până la realizarea forfetării, pentru ca forfetistul să-şi mentină oferta;

d) acceptarea ofertei de către exportator şi plata comisionului de angajament;

e) remiterea cambiei sau biletului la ordin şi încasarea de către exportator a sumei convenite.

Cunoaşterea mecanismului forfetării şi a modului de determinare a taxei de forfetare sunt importante pentru cei care negociază deoarece, în unele situaţii, forfetarea este o metodă de a transforma o livrare pe credit într-una cu plata cash.

În mărime relativă, eficienţa forfetării pentru deţinătorul creanţei se poate stabili prin raportul direct dintre dobânda la creditul comercial şi taxa de forfetare. Se observă că dacă raportul de eficienţă este:

- supraunitar – operaţiunea de forfetare este eficientă prin faptul că, pe lângă suma cash obţinută, exportatorul va încasa şi un excedent de dobândă;

                        - unitar – titularul creanţei cedează de fapt instituţiei forfetare dobânda, încasând exportul la vedere, operaţiunea fiind avantajoasă;

                        - subsubunitar – operaţiunea de forfetare generează aparent o pierdere pentru exportator. În realitate este greu de imaginat că un exportator va consimţi la o vânzare în pierdere, fapt care sugerează că, în calculul preţului, acesta a luat în considerare şi o marjă de risc sau de dobândă suplimentară, care să acopere diferenţa dintre costul forfetării şi dobânda la creditul comercial.

Exportatorul, în funcţie de structura de preţ (marja de risc), poate decide dacă influenţa negativă a costului forfetării poate fi sau nu acoperită. În cazul în care din preţ nu îşi poate acoperi diferenţa, pentru exportator se pune problema mobilizării creditului de export. În ipoteza în care fondurile sunt necesare pentru funcţionarea altor activităţi, eficienţa şi oportunitatea forfetării se evaluează în funcţie de nivelul dobânzilor pe termen scurt. Dacă nu forfetează vor trebui luate credite de pe această piaţă. La aceasta se adaugă faptul că, renunţând la creditul pe termen scurt de pe piaţă, exportatorul evită riscurile fluctuaţiei dobânzilor.

Pentru a asigura eficienţa operaţiunii de forfetare, este necesar ca exportatorul să coreleze, în faza negocierilor contractuale, elementele tehnice de forfetare, potrivit uzanţelor pieţei, cu ansamblul componentelor valutar financiare al contractului: moneda de contract, marja asiguratorie în preţ pentru acoperirea unor costuri suplimentare legate de forfetare, avalizarea cambiilor sau biletelor la ordin de o bancă de prim rang, dobânda la care se face vânzarea pe credit (să fie corelată cu taxa de forfetare).

Actul forfetării presupune şi aprecierea eficienţei acestei decizii deoarece suma obţinută prin forfetare, în condiţiile de dobândă ale pieţei din momentul forfetării, determină un nivel potenţial al veniturilor viitoare.

Posesorul titlurilor acceptă un cost de forfetare pe care îl plăteşte pentru a obţine echivalentul actual al titlurilor forfetate, neaşteptând scadenţa pentru a încasa integral valoarea acestora. În acest moment îşi pune problema randamentului fondurilor dobândite. În spaţiul pieţei financiare, randamentul este privit din punctul de vedere al reîntoarcerii în timp a fondurilor investite la un moment dat (sau iniţial) luându-se în considerare condiţiile pieţei din acel moment.

 

Măsuri de prevenire şi contracarare a riscului de neplată a cambiei şi biletului la ordin.

 

Pentru ca o cambie să-şi poată îndeplini rolul de diminuare şi chiar eliminare a riscului de neplată în afacerile economice internaţionale este necesar ca operaţiunile de emitere, transmitere şi acceptare a acesteia să fie făcute cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare pentru ca instrumentul de plată să nu fie lovit de nulitate. Biletul la ordin reprezintă prin el însuşi un angajament de plată asumat, motiv pentru care nu se pune problema acceptării.

 

 Emiterea cambiei şi biletului la ordin

A. Emiterea unei cambii se face întotdeauna de către trăgător şi rezultă din raporturile juridice dintre acesta şi tras şi dintre acesta şi beneficiar. În vederea facilitării comerţului şi în special a comerţului internaţional, trăgătorul are dreptul să tragă cambia în mai multe exemplare identice. Astfel, până la acceptarea cambiei de către tras, cambia însoţind de obicei documentele prezentând mărfurile în curs de transport, trăgătorul poate negocia exemplarul pe care îl deţine, procurându-şi astfel creditele de care are nevoie. În această situaţie, exemplarele cambiei sunt numerotate în însuşi textul acesteia şi se plăteşte întotdeauna numai originalul (first of exchange).

Un prim risc de neplată a cambiei îl constituie acela ca instrumentul să fie

considerat nul prin faptul că nu întruneşte condiţiile de fond şi de formă necesare pentru a fi un document valid, potrivit legislaţiei în vigoare.

Legea nr. 58/1934 nu cuprinde nici o dispoziţie specială referitoare la condiţiile de fond ale cambiei. În consecinţă, pentru valabilitatea cambiei trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru validitatea actelor juridice: consimţământul, capacitatea, obiectul şi cauza (art. 948 C.civ.). Pentru ca o cambie să fie validă din punct de vedere al condiţiilor de fond este obligatoriu ca aceasta să fie semnată de persoane cu capacitate juridică, să stea la baza unei operaţiuni efective şi licite. Conform Convenţiei de la Geneva, lipsa de valabilitate a unui angajament de pe instrument nu invalidează celelalte angajamente. Este totuşi foarte important ca semnăturile să fie autentice şi semnatarii să aibă autoritatea necesară. Autentificarea notarială a semnăturii şi autorităţii semnatarului sunt o excepţie în practica de zi cu zi, cel mai des apelându-se la confirmarea băncii celui care semnează, în cazul în care părţile implicate nu pot verifica personal autenticitate semnăturii şi autoritatea semnatarului. Apărarea unei părţi prin aceea că semnătura nu este autentică sau semnatarul nu a avut autoritatea de a semna cambia este, de regulă, foarte eficientă şi poate duce la întârzierea substanţială în executarea debitelor.

 

Conform Normelor-cadru nr. 6/08.03.1994, Banca Naţională şi societăţile bancare române acceptă numai cambii care au semnătura explicată, adică cuprinde integral numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea completă a persoanei juridice şi numele şi prenumele reprezentantului său legal, care se obligă prin cambie. Semnătura în care prenumele este prescurtat sau indicat prin iniţiale este valabilă. Semnătura trăgătorului trebuie redactată cu pix sau cu cerneală neagră sau albastră.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă, orice înscris care conţine elementele esenţiale stipulate de legislaţie este o cambie. Cambia este un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie să satisfacă anumite condiţii exprimate în formule consacrate de redactare a textului. În toate redactările, cambia trebuie să cuprindă menţiunile obligatorii care să satisfacă cerinţele suficientei informaţii precum şi cerinţele reflectării obligaţiilor cambiale asumate de către părţi prin titlul respectiv. Pentru ca o cambie să fie valabilă nu este necesar ca ea să întrunească condiţiile esenţiale de formă din chiar momentul emiterii sale, ci în momentul prezentării titlului la plată. Completarea titlului trebuie să se facă în conformitate cu înţelegerea intervenită între trăgător şi primitor. Nulitatea cambiei pentru viciile de formă rezultă din chiar cuprinsul cambiei şi nu necesită alte probe.

O cambie poate să fie scrisă de mână, dactilografiată ori tipărită. Se admit şi formularele tipizate, care se completează în spaţiile libere. În practică, există o mare diversitate în redactarea textului, ceea ce este comun însă tuturor acestor înscrisuri sunt elementele esenţiale pe care le conţin.

În practică există o mare diversitate în redactarea textului, ceea ce este comun tuturor acestor înscrisuri sunt elementele esenţiale pe care le conţin. Figurile nr. 2.1., 2.2. şi 2.3. prezintă exemple de cambii folosite în afacerile economice internaţionale.

Standardul de conţinut obligatoriu al cambiei, conform legislaţiei din România, este cel prezentat în figura nr. 2.4. (cambia-rector) şi figura nr. 2.5. (cambie-verso).

 

SPECIMEN TERM DRAFT

GBP 4.108 London

11 August 2003

At 90 days after date of this Bill of Exchange, (second of the same tenor and date being unpaid) please paz to our order the sum of four thousand one hundred and eight pounds only for value reveived.

To: Woldat Ltd.

New Road, 81 For and on behalf of

Kowloon SPEIRS AND WADLWY Ltd.

Hong Kong …………………………………….

Director

Figura nr. 2.2.

Accepte pour le No. …………………………………… Bucarest, le …………………………

montant ………. Pour ……………………………

A …… …….vue veuillez payer l’original de cette lettre de change

A ………… fixe (Le duplicat etant impaye)

A l’ordre de la ………………………………………………………………………

Le montant de ……………………………………………………………………..

Pour aval Valeur recue.

Sans droit de recours.

Signe

 

A……………………………………………………………………………………………………………………

 

Figura nr. 2.3.

Full name and ………………. the………………………. For …………………………

signature of drawee Place and date (name of month in letters)

At ………………… pay against this …………Bill of Exchange (………..unpaid)

(Full date (name of month in letters)

To the order of ……………………………………………………………….. the sum of

………………………………………………………………………………………………………

currency and amount in words

To ……………………………………………….

Full name and address of drawee

Full name and address of drawee

……………………………………….

Full name, address and signature of drawer

 

Elementele de formă, pe care trebuie să le îndeplinească un înscris pentru a fi considerat cambie, sunt:

                        denumirea de cambie trebuie să figureze în textul ordinului de a plăti şi trebuie să fie exprimată în limba în care este redactat înscrisul (limba engleză – bill of exchange, draft; limba franceză – lettre de change; limba germană – wechsel). Normele-cadru nr.6/08.03.1994 fac precizarea că denumirea de cambie nu poate fi trecută pe marginea, în diagonala sau în partea de jos a titlului, chiar dacă este însoţită de semnătura trăgătorului. În orice situaţie, denumirea de cambie va figura deasupra semnăturii trăgătorului. Lipsa denumirii de cambie atrage nulitatea titlului.

 

                        ordinul de a plăti, dat de trăgător în calitate de creditor, debitorului său, adică trasului, prin utilizarea formulei consacrate “plătiţi în schimbul acestei cambii”. Acest ordin trebuie să fie clar, precis şi necondiţionat. El reprezintă un ordin de a plăti pur şi simplu, reflectând o obligaţie care nu este afectată, în nici

 

un fel, de condiţiile stipulate prin menţiunile din textul cambiei. Dacă acest ordin este supus unei condiţii (de exemplu: “conform contractului de vânzare din data …” sau “plata numai după sosirea vaporului”) cambia este nulă. Redactarea textului ordinului de a plăti, conform legislaţiei române, nu se poate efectua pe marginea titlului, în diagonala acestuia sau în linie cu semnătura trăgătorului ori sub aceasta.

                        suma determinată de plată, în cifre şi în litere, exprimată în monedă. Conform Normelor cadru nr.6/08.03.1994, pct. 54-57, suma de plată poate fi trecută în orice parte de pe faţa (recto) cambiei, în cadrul textului acesteia, dar nu în diagonală sau sub semnătura trăgătorului.

Pentru a fi evitat riscul falsificărilor suma este indicată atât în cifre, cât şi în litere, cu un scris cât se poate de clar şi fără alterări ale textului. În cazul în care există deosebiri între suma scrisă în cifre şi cea scrisă în litere, se va plăti suma redactată în litere. În situaţia în care suma de plată apare înscrisă de mai multe ori pe faţa cambiei, se plăteşte suma cea mai mică.

De regulă, cambia trebuie plătită în moneda locului plăţii, dar trăgătorul poate indica şi o altă monedă cu condiţia ca denumirea acesteia să fie făcută complet (dolar S.U.A., dolar Australia etc.) sau printr-unul din simbolurile recunoscute pe plan internaţional pentru valutele respective (USD, AUD etc.). Prin stipularea “plata se efectuează în moneda X” trăgătorul unei cambii vrea să excludă dreptul trasului de a onora cambia plătind echivalentul sumei datorate în moneda locală. În acest caz, trăgătorul poate să stipuleze pe cambie un curs de schimb valutar, în funcţie de care va fi calculată suma de plată. Totuşi, această menţiune nu rezolvă problemele care decurg din reglementările de control valutar în vigoare în ţara locului de plată. Aceste reglementări prevalează asupra oricăror acorduri comerciale private. Obligaţia de plată, care rezultă dintr-un contract sau instrument va fi neexecutabilă sau nulă dacă contravine reglementărilor naţionale de control valutar. De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că orice încălcare a reglementarilor de control valutar ale unui stat membru FMI vor fi luate în considerare şi în alte state membre ale FMI. Orice parte la instrumentul de plată trebuie să se informeze cu atenţie despre reglementările valutare din fiecare ţară implicată apelând la asistenţa de specialitate oferită de bănci sau de avocaţi străini.

Pentru ca dobânzile datorate de obligatul principal să fie determinate şi să nu rămână la discreţia posesorului titlului, este obligatorie înscrierea în textul cambiei menţiunea că suma este purtătoare de dobândă precizându-se în acelaşi timp şi care este nivelul acesteia (rata dobânzii). De asemenea se mai poate înscrie că dobânda curge de la o anumită dată, în caz contrar se consideră implicit că dobânda se calculează de la data emiterii cambiei.

data emiterii , care trebuie să fie unică, posibilă şi certă. Cambia poartă menţiuni clare privind ziua, luna şi anul emiterii pentru a permite calculul datei scadenţei (în cazul în care aceasta este exprimată ca o perioadă de la data emiterii), constatarea capacităţii legale a semnatarilor în momentul aplicării semnăturii pe titlu precum şi determinarea drepturilor semnatarilor privind acţiunea cambială împotriva obligaţilor cambiali (protest, regres etc.).

numele complet şi adresa trasului . Numele trasului nu va fi scris pe titlu în diagonală. Aceleaşi menţiuni sunt valabile şi pentru numele beneficiarului şi al trăgătorului.

numele complet şi adresa beneficiarului (la ordinul cui se face plata)

numele complet şi adresa trăgătorului precum şi semnătura acestuia autografă şi redactată la sfârşitul textului cambiei.

Alături de aceste elemente de formă, absolut obligatorii pentru ca o cambie să fie validă, se înscriu şi alte elemente care pot apărea pe cambie, după cum pot să nu fie menţionate, fără a afecta valabilitatea titlului. În această categorie se înscriu:

locul emiterii – dacă acesta nu este menţionat se subînţelege a fi domiciliul trăgătorului

scadenţa (momentul plătii) – este termenul la care cambia este exigibilă şi trebuie plătită. Scadenţa poate fi exprimată ca o dată calendaristică fixă, la vedere, la un interval de timp de la data emiterii (de regulă 30, 60, 90, 180 zile) sau de la data acceptării de către tras. Dacă pe faţa titlului nu se menţionează o scadenţă anume, atunci cambia este considerată cu plata la vedere.

Scadenţa trebuie să rezulte cu precizie din textul cambiei, să fie o dată certă şi posibilă. Titlurile care poartă o scadenţă anterioară datei de emitere sau o scadenţă ce nu se poate verifica sunt nule.

Dacă scadenţa este fixată la începutul, la mijlocul sau la sfârşitul lunii, prin aceste termene se înţeleg prima, a cincisprezecea şi respectiv ultima zi a lunii. Dacă scadenţa este fixată pe luni (de exemplu “3 luni de la data emiterii”) scadenţa se calculează fără a ţine cont de variaţia numărului de zile calendaristice ale fiecărei luni, scadenţa având loc în ziua calendaristică corespunzătoare a lunii stabilite. De asemenea, dacă o cambie este scadentă într-un anumit an sau peste un număr de ani, atunci scadenţa va fi ziua şi luna anului indicat, corespunzătoare zilei şi lunii emiterii.

Posesorul cambiei plătibile la o zi fixă sau la un anume termen de la data emiterii sau de la vedere trebuie să ceară debitorului plata fie în ziua în care este plătibilă cambia, fie în una din cele două zile lucrătoare care urmează scadenţei. Dacă în acest interval de două zile se interpune o sărbătoare legală de una sau mai multe zile, numărul de zile de sărbătoare se adaugă toleranţei de două zile.

Prelungirea termenului de scadenţă se poate face în trei moduri:

1) printr-un acord între debitor şi creditor; în acest caz prelungirea este valabilă şi obligatorie numai pentru aceste două părţi. Metoda este mai rar întâlnită deoarece nu antrenează şi terţii şi cambia nu mai poate fi protestată de creditor după scadenţă;

2) printr-o menţiune pe cambie. În Elveţia această operaţiune este destul de răspândită şi se numeşte “prelungire calificată”. În Germania se numeşte “prelungire directă”. Trăgătorul îşi păstrează revendicările numai cu privire la părţile care au acceptat scadenţa extinsă, semnând din nou (trasul trebuie să re-accepte). Părţile care nu mai semnează sunt eliberate de obligaţiile lor şi nu sunt supuse recursului dacă deţinătorul nu a protestat cambia la data originală de scadenţă. În general această procedură nu se utilizează foarte des deoarece menţiunea trebuie făcută pe cambie, lucru mai greu de realizat şi care afectează claritatea documentului;

3) prin înlocuirea cambiei originale cu una nouă, cu data de scadenţă extinsă, numită de regulă “cambie de prelungire”. Această metodă se foloseşte uzual în Europa, iar în Germania poartă denumirea de “prelungire directă”. Dezavantajul acestei metode este de ordin practic, mai ales dacă debitorul cere prelungirea cu scurt timp înainte de scadenţă. Dacă instrumentul care trebuie schimbat a fost trimis la o bancă corespondentă sau la banca de domiciliu, s-ar putea să nu mai fie timp pentru a trimite instrumentul înapoi la trăgător pentru examinare după acceptare. Singura modalitate de rezolvare a problemei rămâne să se ceară băncii corespondente să verifice detaliile importante (cerinţe formale, autoritate, reglementări de schimb valutar, taxa de timbru) înainte de a schimba cambiile, dar toată responsabilitatea îi revine acesteia. Dacă aceasta est o bancă mică sau o filială locală, această operaţiune trebuie efectuată de un avocat. Uneori se poate întâmpla ca o cambie validă să fie înlocuită cu una nulă, lucru care devine evident de cele mai multe ori prea târziu. Debitorul s-ar putea să încerce să predea o cambie nulă sau îndoielnică în mod intenţionat, pentru a câştiga timp, deoarece creditorul nu poate utiliza un instrument nul într-o procedură specială de executare a debitelor. În cazul în care posesorul unei cambii nu prezintă titlul respectiv debitorului direct, ci prin intermediul unei case de compensaţie, operaţiunea respectivă este echivalentă cu prezentarea la plată.

Odată cu plata, posesorul este obligat să restituie cambia trasului. La cererea trasului el poate menţiona pe cambie cuvântul “achitat” şi îi poate elibera acestuia o chitanţă, dar aceste două operaţiuni nu sunt obligatorii. Posesorul este obligat să primească orice plată parţială, atâta timp cât cambia nu a fost protestată, altfel îşi pierde dreptul de regres pentru această sumă. În acest caz posesorul nu remite cambia debitorului principal, ci face o menţiune pe cambie şi eliberează o chitanţă corespunzătoare sumei parţiale primite. Debitorul este obligat să verifice autenticitatea semnăturii posesorului cambiei şi, de asemenea, succesiunea regulată a girurilor, nu şi autenticitatea giranţilor.

Trasul care face plata înainte de scadenţă o face pe riscul său pentru că s-ar putea să fie constrâns să facă o nouă plată în favoarea celui care va dovedi că, la scadenţa titlului, este posesorul legitim al cambiei.

În practica internaţională, nu societatea care deţine o cambie o va prezenta la plată ci banca sa. Astfel, societatea remite cambia, andosată în alb, băncii sale, împreună cu mandatul de prezentare la încasare şi de încasare. Banca, în calitate de mandatar al clientului său, va proceda la încasarea cambiei şi apoi va credita cu suma obţinută contul societăţii respective. Din acest punct de vedere serviciul de încasare precede din punct de vedere cronologic serviciul de plată. Banca este obligată să-şi îndeplinească misiunea cât mai repede posibil, fără a putea invoca faptul că termenele cambiale nu au expirat. O grevă nu constituie în mod necesar un caz de forţă majoră. La rândul său, trasul transmite băncii sale un mandat de plată a avizului de debitare transmis de banca trăgătorului. Înainte de a plăti, banca trasului trebuie să verifice validitatea cambiei, şirul neîntrerupt al girurilor şi autenticitatea semnăturilor, iar după efectuarea plăţii trebuie să-l înştiinţeze pe clientul său de efectuarea operaţiunii. În cazul în care banca refuză să plătească, este obligată să indice motivul exact al refuzului pentru a nu lăsa să planeze un dubiu asupra onorabilităţii sau solvabilităţii clientului său.

locul efectuării plăţii – dacă acesta nu este precizat se subînţelege a fi domiciliul trasului. În cazul în care cambia cuprinde o clauză expresă prin care este plătibilă la domiciliul unui terţ (cambie domiciliată), se prezumă că plata va fi efectuată de către terţ, la domiciliul său. Clauza domicilierii plăţii poate fi inserată în cambie fie de către trăgător, cu ocazia emiterii titlului, fie de către tras, cu ocazia acceptării cambiei. Domicilierea făcută de un girant este considerată inexistentă.

Orice abreviere, ştergere sau rectificare a cuvintelor sau cifrelor, orice modificări sau adăugări la textul cambiei sau clauzele suplimentare pot altera titlul afectând negativ valabilitatea oficială a instrumentului. În acest sens, cerneala care nu se şterge, caracterele uniforme, ştampilele cu numele complet al părţilor şi adresele lor complete ajută la evitarea disputelor legale pentru soluţionarea cărora, din păcate, nu există o Curte Supremă Internaţională. Orice clauză referitoare la tranzacţia care stă la baza emiterii cambiei este periculoasă în timp ce stipularea menţiunii D/P (documente contra plată) sau un simplu număr de referinţă nu ridică probleme. Clauzele care furnizează informaţii uneia dintre părţi (cum ar fi “valoare primită”) sau care nu fac parte din corpul instrumentului nu pot fi aduse ca obiecţii. Este recomandat să se evite orice stipulări adiţionale dacă inofensivitatea acestora nu a fost recunoscută sub jurisdicţia respectivă. Alterarea unui titlu valabil emis nu este o cauză de nulitate a acestuia. El devine inoperant numai faţă de acei semnatari pentru care nu se mai poate distinge cu certitudine care sunt obligaţiile care le revin. În cazul în care din titlul alterat nu rezultă dacă o semnătură a fost pusă înainte sau după data alterării, se presupune implicit că a fost pusă înainte.

O cambie în alb este un instrument care nu a fost completat în mod intenţionat de către emitent (conţine numai semnătura trăgătorului), deţinătorul cambiei trebuind să aibă autorizaţia emitentului de a-l completa. Nu există apărare valabilă împotriva unui primitor de bună credinţă al instrumentului prin faptul că acesta a fost completat fără autorizare. Dacă pentru emiterea unei cambii s-a utilizat un formular standardizat, se poate presupune că orice primitor îl poate completa, până la scadenţă. O cambie incorectă din cauza unei greşeli nu poate fi privită ca fiind un instrument în alb. Nu există autorizare de a-l completa. Dacă totuşi un deţinător îl completează, îl falsifică. Aşadar, orice primitor al unei cambii incomplete, dacă vrea să o completeze trebuie să primească autorizarea expresă, în scris, de la cel de la care l-a primit. În practica de zi cu zi, în special în relaţia cu băncile, orice ştergere de cuvinte, corectură sau diferenţă de caractere creează suspiciuni cu privire la valabilitatea unei cambii, fiind preferabilă emiterea unei noi cambii corecte.

Banca Naţională a României şi societăţile bancare române nu acceptă cambii în alb necompletate la momentul intrării în portofoliul lor. Conform pct. 77-79 din Normele-cadru nr.6/08.03.1994, completarea cambiei în alb se va putea face în orice moment, însă anterior prezentării acesteia la plată şi dresării protestului, în cazul refuzului plăţii. Completarea cambiei în alb trebuie efectuată în termen de trei ani de la data emiterii. Acest termen poate fi prelungit prin convenţia părţilor.

B. Emiterea biletului la ordin este determinată, ca şi în cazul cambiei, de existenţa între părţi a unui raport juridic (raportul fundamental)7. Biletul la ordin este un înscris sub semnătură privată. Se admite şi folosirea formularelor tipizate, cu condiţia ca semnătura să fie manuscrisă.8

 

În figura nr. 2.6. este prezentat un exemplu de bilet la ordin.

Standardul obligatoriu de conţinut al biletului la ordin, conform legislaţiei din România, este prezentat în figura nr. 2.7. (bilet la ordin-recto) şi figura nr. 2.8. (bilet la ordin-verso).

 Figura nr. 2.6.

………………………… the ………………………….

Place and date of drawing. Name of month in letters

PROMISSORY NOTE for effective ………………………………………………………

Currency and amount in figures

On …………………………………………… against this Promissory Note I (We) promise to pay

Date of maturity

To: ………………………………………………………………………………………………………….. or order

the sum of …………………………………………

Amount in words

effective payment to be made in ……………………….. without deduction for and free of any taxes, imposit, levies or duties, present or future of any nature.

FOR VALUE RECEIVED

Payable at: ……………………………………..

Account no.: Signature and address of drawer

 

Biletul la ordin conţine, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni:

                        denumirea de bilet la ordin trecută, ca şi la cambie, în însuşi textul titlului şi exprimată în limba înscrisului (“promissory note – engl., billet a ordre – fr.);

                        promisiunea necondiţionată a emitentului de a plăti o sumă de bani determinată. Spre deosebire de cambie, în care trăgătorul dă ordin trasului să plătească o sumă de bani, în cazul biletului la ordin, neexistând un tras, chiar emitentul se obligă să plătească suma de bani arătată în titlu. Promisiunea de plată se exprimă în cuvintele “voi (vom) plăti” sau expresii echivalente.

                        indicarea scadenţei se face similar cu cambia. Dacă nu se menţionează scadenţa, plata se va face la vedere.

                        locul unde trebuie făcută plata. În absenţa unei menţiuni speciale, locul plăţii va fi locul emiterii titlului, care este prezumat a fi domiciliul emitentului.

                        numele aceluia căruia sau la ordinul căruia trebuie făcută plata. Această persoană este beneficiarul care are dreptul să pretindă suma de bani ori să indice persoana, care, la ordinul său, va primi plata (giratarul).

                        data şi locul emiterii biletului la ordin. Data trebuie indicată prin menţionarea zilei, lunii şi anului. În absenţa indicării locului în care a fost emis biletul la ordin, acesta este socotit a fi locul arătat lângă numele emitentului.

                        semnătura emitentului, care trebuie să fie personală (manu proprio).

                         

GIRUL (ANDOSAREA) CAMBIEI ŞI BILETULUI LA ORDIN

 

Transferul cambiei şi biletului la ordin se face prin declaraţie scrisă şi subscrisă pe verso-ul titlului (ceea ce face ca operaţiunea de girare să poarte şi denumirea de andosare) şi prin predarea instrumentului noului beneficiar. Ultimul posesor al instrumentului îl va prezenta la plată debitorului iniţial (trasului/emitentului) în momentul scadenţei, evitându-se astfel transferul repetat al unor sume de bani.

Trebuie menţionat că, prin simplul transfer al titlului, nu se realizează decât o stingere provizorie a datoriei, stingerea definitivă având loc numai în momentul în care debitorul plăteşte suma prevăzută în instrument ultimului posesor al acestuia.

Banca Naţională a României şi societăţile bancare nu acceptă alte redactări cu privire la gir decât “la ordin” sau “nu la ordin”. Titlul care prevede expresia “nu la ordin” este transmisibil numai prin cesiune de creanţă ordinară. Ca şi girul, cesiunea de creanţă este un mijloc specific de transmitere a obligaţiilor, constând din acordul de voinţă (contractual) prin care creditorul (cedentul) transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau gratuit, dreptul său de creanţă unei alte persoane (cesionar) Spre deosebire de gir, cesiunea de creanţă ordinară devine opozabilă numai după din momentul notificării ei debitorului sau începând din momentul în care debitorul o acceptă prin act autentic.

În cazul în care instrumentul a fost creat cu numele în alb al beneficiarului, este necesară completarea cu numele acestuia pentru a se putea începe seria regulată a girurilor.

În cazul girului de întoarcere, în care beneficiarul girează în folosul trasului, al trăgătorului sau al oricărui alt obligat, aceştia pot gira din nou cambia sau pot exercita drepturile de regres, astfel:

                        a) dacă girul este dat în folosul trasului, care a acceptat cambia şi care la scadenţă are cambia în posesia sa, el devine şi creditor şi debitor cambial şi, drept urmare, cambia se va stinge prin confuziune. Dacă trasul nu a acceptat trata, el este numai giratar şi, în această calitate poate să ceară plata de la girant sau de la trăgător;

                        b) dacă girul este dat în folosul trăgătorului şi trasul a acceptat cambia trăgătorul îi poate cere trasului plata. În cazul în care trasul nu a acceptat cambia, creanţa cambială se stinge deoarece trăgătorul este atât creditor cât şi debitor al girantului.

Pe cambie sau pe biletul la ordin pot fi arătaţi mai mulţi giratar, fie în mod cumulativ, caz în care exercitarea drepturilor cambiale se va face de către toţi de comun acord şi pentru a transmite instrumentul prin gir este nevoie de semnătura tuturor, fie în mod alternativ, caz în care oricare dintre giratarii care se află în posesia titlului poate exercita drepturile cambiale.

Girul poate fi :

“în plin” - presupune declaraţia girantului semnată şi datată de el, cuprinzând ordinul adresat debitorului principal de a plăti unei anume persoane indicate de girant. În cazul lipsei datei girării, aceasta va putea fi dovedită prin toate mijloacele de probă admise de Codul comercial, art. 57. Girul “în plin” poate fi scris pe verso-ul titlului, pe un adaos al acestuia numit “foaie de prelungire” sau “allonge” sau pe faţa titlului, în această situaţie fiind necesare, alături de semnătura girantului, menţiuni care să deosebească girul de avalizare sau acceptare, în cazul cambiei.

 

                        “în alb” - este format numai din semnătura girantului pe spatele sau pe adaosul titlului. Girul “la purtător” echivalează cu un gir în alb.

Girul poate cuprinde una din menţiunile “valoare pentru acoperire”, “pentru încasare” sau “pentru procură” cazuri în care poartă denumirea de gir pentru încasare sau pentru procură şi implică un simplu mandat acordat giratarului, care poate încasa suma prevăzută în titlu, în calitate de reprezentant sau mandatar al girantului, iar în caz de refuz de plată, să îndeplinească formalităţile pentru realizarea drepturilor în numele girantului. În cazul unui astfel de gir, giratarul nu mai poate transmite instrumentul prin gir altei persoane decât tot sub forma unui gir pentru procură.

Girul (andosarea) are ca efect transmiterea către giratar a tuturor drepturilor izvorând din titlu, în mod autonom, astfel că debitorul nu îi va putea opune giratarului excepţiile personale pe care le-ar putea ridica contra girantului.

Orice posesor al titlu, în textul căruia nu se arată că a fost tras într-un singur exemplar, poate cere eliberarea mai multor exemplare pe cheltuiala sa. În acest scop trebuie să se adreseze girantului său nemijlocit, care, la rândul lui, este dator să se adreseze girantului anterior şi tot astfel până se ajunge la trăgător/emitent. Toţi aceşti semnatari sunt obligaţi să reproducă semnăturile lor pe noul exemplar eliberat. Refuzul de a reproduce girul pe noul exemplar se sancţionează prin pretinderea unor sume privind daunele aduse posesorului solicitant.

Giratarul poate prezenta cambia la acceptare şi la plată debitorului cambial şi se poate îndrepta pe cale de regres împotriva obligaţilor cambiali.

Girul trebuie să fie necondiţionat pentru a nu schimba caracterul abstract al obligaţiei cambiale. De asemenea girul parţial este nul.

Girantul răspunde faţă de giratar şi faţă de posesorii cambiei pentru acceptarea şi plata titlului, în caz de neplată la scadenţă din partea debitorului. Giranţii devin obligaţi solidar pentru plata la scadenţă. În caz de neplată la scadenţă din partea obligatului principal, posesorul titlului se poate îndrepta pe cale de regres contra oricăruia dintre obligaţi şi implicit contra oricăruia dintre giranţi. Girantul se poate exonera numai de garanţia de acceptare sau numai de garanţia de plată prin inserarea în textul girului a unei formule de genul “fără garanţie”, “fără răspundere” sau “fără obligo”. În primul caz girantul răspunde numai dacă plata nu este efectuată la scadenţă; în cel de-al doilea caz, girantul este exonerat de răspundere în cazul acceptării cambiei.

Girantul poate interzice un nou gir prin expresia “fără gir ulterior”, caz în care este exonerat de răspundere faţă de persoanele cărora titlul le-a fost girat ulterior, contrar indicaţiilor sale.

Pentru ca deţinătorul unei cambii sau bilet la ordin să fie socotit posesor legitim al titlului este necesar să existe o serie neîntreruptă a girurilor menţionate pe înscris sau pe adaos, adică fiecare gir este semnat în calitate de girant de către cel care, în girul precedent, figurează ca giratar. Dacă şirul este întrerupt, posesor legitim al cambiei este ultimul giratar dinaintea întreruperii. Dacă în seria girurilor există unul “în alb”, girantul girului următor este considerat giratarul girului “în alb”.

Există o circulaţie neregulată a biletului la ordin, care se împlineşte atunci când documentul nu se mai dobândeşte în baza unui şir de transmiteri de la titular la patrimoniul succesiv, ci în baza unui document viciat, iar primitorul obţine drepturi pe care nu le avea predecesorul său. De asemenea sunt situaţii când transmiterea unui bilet la ordin se poate face numai în virtutea legii. Aceasta se întâmplă numai în cazurile când titularul titlului este achitat de una dintre obligaţii şi, primind înapoi biletul la ordin, se găseşte investit cu drepturi inerente documentului pentru a se putea întoarce asupra persoanelor care sunt obligate faţă de el.

Dacă o persoană pierde titlul, cel care dovedeşte, printr-o serie continuă de giruri, că este posesorul legitim al acestuia, nu este obligat să-l predea celui care l-a pierdut, cu excepţia situaţiilor când l-a dobândit cu rea credinţă sau a săvârşit o greşeală gravă în dobândirea lui. Sarcina administrării probelor într-o astfel de acţiune de revendicare nu revine posesorului titlului ci reclamantului, care va trebui să dovedească reaua credinţă a posesorului sau că a săvârşit o greşeală gravă cu ocazia dobândirii titlului respectiv.

Girurile şterse sunt considerate ca nescrise. Girantul care posedă un titlu în mod legitim poate să şteargă, înainte de scadenţă, girurile ulterioare unui gir “în alb” din şirul de giruri pentru lua el locul girantului în alb.

Girul ulterior scadenţei produce aceleaşi efecte ca un gir anterior. Dacă girul este dat ulterior protestului de neplată sau după trecerea termenului pentru dresarea protestului, el produce numai efectele unei cesiuni ordinare, care presupune transferarea creanţei cambiale din patrimoniul cedentului în acela al cesionarului, în aceleaşi condiţii în care se găsea în patrimoniul primului. Girantul garantează numai existenţa creanţei nu şi plata sumei, fiindcă nu îşi poate asuma răspunderea de a se obliga solidar pentru un debitor care nu şi-a respectat obligaţiile.

Girul fără dată, făcut după scadenţă, este considerat, până la proba contrarie, că a fost făcut înaintea trecerii termenului stabilit pentru dresarea protestului. Girul după protest este asimilat girului făcut prin act separat şi îi conferă creditorului toate drepturile cambiale ale cedentului.

 

Acceptarea cambiei

Acceptarea este angajamentul luat de către tras, faţă de orice posesor legitim, de a plăti suma arătată în cambie la scadenţă. În cazul biletului la ordin problema acceptării nu se pune deoarece, încă de la emitere, acesta reprezintă o recunoaştere de către debitor a unei datorii faţă de creditor.

Trasul are ordin din partea trăgătorului să efectueze plata, dar nu este obligat prin lege să accepte. Abia în momentul acceptării trasul devine debitorul obligatul) principal, el fiind obligat cambial, solidar cu trăgătorul, giranţii şi avaliştii. Astfel trasul îşi ia sarcina “să plătească”, iar ceilalţi obligaţi cambiali îşi asumă obligaţia de a face “să se plătească” în mod efectiv, ei plătind numai în cazul în care trasul nu îşi onorează plata.

Acceptarea se face de regulă pe faţa cambiei şi se exprimă prin cuvântul “acceptat” sau orice altă expresie echivalentă şi este semnată de tras. Simpla semnătură a trasului pe faţa cambiei este socotită acceptare. Dacă se face pe spatele cambiei, acceptarea se va exprima întotdeauna cu cuvântul “acceptat” sau expresiile echivalente “voi plăti”, “voi onora”. Cuvântul “văzut” nu este considerat o acceptare.

Trasul poate restrânge acceptarea la o sumă mai mică decât cea prevăzută în cambie. În rest, acceptarea trebuie să fie necondiţionată, orice modificare adusă prin ea menţiunilor cuprinse în cambie fiind considerată refuz de acceptare. Posesorul cambiei nu poate refuza acceptarea dată pentru o sumă mai mică pentru că aceasta nu îi foloseşte numai lui ci şi celorlalţi obligaţi cambiali. Pentru restul sumei rămasă neacceptată, posesorul are acelaşi drept ca în cazul lipsei de acceptare.

Obligaţia trasului de a plăti cambia acceptată este valabilă şi în situaţia în care trăgătorul este declarat în stare de faliment, chiar dacă acceptantul nu a cunoscut acest lucru în momentul acceptării.

Nu este valabilă acceptarea făcută pe copia unei cambii, ci doar pe un duplicat al acesteia. Acceptarea efectuată verbal (chiar cu martori) sau pe un act separat nu produce efecte cambiale.

Prezentarea la acceptare poate fi făcută atât de posesorul cambiei cât şi de un simplu deţinător al acesteia, la domiciliul trasului. De aceea, prin neprezentarea cambiei la acceptare nu rezultă nici un fel de răspundere pentru posesor.

Prezentarea cambiei la acceptare poate fi:

                        facultativă – se face oricând până la scadenţă, inclusiv în ziua scadenţei;

                        obligatorie – atunci când trăgătorul indică expres acest lucru în textul cambiei, fixând sau nu un termen pentru prezentare, sau când cambia este plătibilă la un anume timp de la vedere. În acest ultim caz, acceptarea se poate face în termen de un an de la data emiterii, trăgătorul putând reduce sau prelungi acest termen prin menţiuni exprese în text. Giranţii au doar posibilitatea de a reduce acest termen. Acceptarea pe cambiile cu prezentare obligatorie trebuie să fie datată pentru a se evidenţia clar respectarea termenului de prezentare. În cazul în care trasul refuză să dateze, posesorul probează data prezentării printr-un protest de nedatare, acesta fiind unicul mijloc de a-şi putea păstra dreptul de regres împotriva giranţilor şi a trăgătorului.

Dacă posesorul cambiei nu prezintă cambia spre acceptare sau nu respectă termenul fixat de trăgător pentru prezentarea cambiei la acceptare, el nu mai are dreptul la nici o acţiune cambială faţă de nici un debitor cambial – faţă de trăgător sau giranţi fiindcă decade din dreptul la acţiunea de regres, iar faţă de tras fiindcă acest nu a acceptat cambia.

Este posibil ca, în ziua prezentării cambiei pentru acceptare, trasul să solicite, pentru a face anumite verificări, prezentarea din nou a cambiei pentru acceptare în ziua următoare. Obiecţii privind nesatisfacerea acestei cereri pot fi ridicate cu condiţia ca cei interesaţi să menţioneze acest fapt în actul de protest. Posesorul unei cambii nu este obligat să lase trasului titlul prezentat spre acceptare, indiferent care sunt motivele invocate de tras pentru satisfacerea acestei cereri.

Dacă există pericolul ca trasul să nu accepte cambia, atunci se poate lua măsura de a fi indicată o altă persoană pentru a accepta cambia numită “indicatul la nevoie”.

Oricare dintre giranţi poate stipula obligativitatea prezentării cambiei la acceptare, fixând sau nu un termen pentru aceasta, cu excepţia cazului în care trăgătorul a interzis acest lucru de la bun început. Giranţii însă nu pot interzice prezentarea la acceptare. În cazul în care clauza a fost impusă de un girant, iar posesorul nu a prezentat cambia la acceptare, acesta din urmă nu se va mai putea îndrepta împotriva respectivului girant, dar îi mai rămâne posibilitatea de a se îndrepta împotriva trăgătorului.

În cazul în care trăgătorul unei cambii indică un loc de plată, altul decât domiciliul trasului, fără a indica persoana desemnată să efectueze plata, acceptantului cambiei îi revine sarcina ca odată cu acceptul să menţioneze şi respectiva persoană. Dacă nu, se subînţelege că acceptantul va plăti în locul indicat pentru plată.

Atunci când cambia este plătibilă la domiciliul trasului, acesta, în momentul acceptării, poate modifica locul plăţii la o altă adresă cu condiţia ca aceasta să se afle în aceeaşi localitate.

Trasul poate reveni asupra acceptării până în momentul în care restituie titlul posesorului acestuia. O acceptare ştearsă, înainte de înapoierea titlului, este considerată refuzată, în afară de cazul în care acceptantul a adus la cunoştinţă, în scris, posesorului cambiei sau oricărui alt semnatar că a acceptat cambia.

Cambiile neacceptabile sunt acele cambii a căror prezentare la acceptare este interzisă. Acest lucru nu se poate face dacă titlul este plătibil la un terţ sau în altă localitate decât cea a domiciliului trasului sau la un anume timp de la vedere. Dacă totuşi o astfel de cambie este prezentată la acceptare şi trasul a refuzat acceptarea, trăgătorul şi giranţii nu răspund de lipsa de acceptare.

 

                        Rolul cambiei şi biletului la ordin în garantarea plăţilor internaţionale

 

2.1.5.1. Avalizarea cambiei şi biletului la ordin

În situaţia în care creditorul nu este sigur de solvabilitatea debitorului poate apela la o garanţie personală denumită aval. Această operaţiune este menită să întărească rolul de garantare a plăţii în cazul cambiei şi al biletului la ordin.

Avalul reprezintă angajamentul necondiţionat prin care un terţ sau un semnatar al titlului (avalist), altul decât trăgătorul/emitentul sau acceptantul, devine garant pentru obligaţia unuia dintre semnatarii cambiei, direcţi sau pe cale de regres (avalizat), pentru toată suma menţionată pe instrument sau pentru o parte din ea.

Pentru a putea da un aval, avalistul trebuie să aibă capacitate juridică deplină. Avalistul este, de obicei, o bancă de prim rang ce se obligă să facă plata dacă trasul nu va achita suma respectivă la scadenţă.

Avalul este un act juridic şi pentru valabilitatea sa trebuie să îndeplinească anumite de condiţii de fond şi formă. În ceea ce priveşte condiţiile de fond, prin aval se poate garanta plata întregii sume înscrisă pe titlul de credit ori numai a unei părţi din această sumă, caz în care formula de aval este completată cu suma pentru care se garantează. De asemenea, avalul nu se poate da sub condiţie şi nu poate cuprinde clauze contrare naturii sale; de exemplu, clauze privind urmărirea prealabilă a obligatului garantat sau înlăturarea solidarităţii. Avalul poate fi după scadenţă, însă înainte de dresarea protestului pentru neplată ori în termenul prevăzut pentru întocmirea protestului. După această dată avalul produce numai efectele unei fidejusiuni. Valabilitatea avalului este condiţionată de valabilitate formală a obligaţiei garantate. În consecinţă, dacă obligaţia garantată este nulă pentru că nu îndeplineşte condiţiile formale, avalul va fi şi el lovit de nulitate. Dar, avalul este valabil dacă obligaţia garantată este nevalabilă pentru alte cauze decât un viciu de formă (Legea nr. 58/1934, art.35, alin.2).

Referitor la condiţiile de formă ale valabilităţii avalului, acesta se dă fie pe faţa fie pe spatele titlului de credit, utilizându-se una din expresiile “pentru aval” sau “pentru garanţie” sau pe un act separat, folosind expresia “pentru fidejusiune” urmate de semnătura manuscrisă a avalistului. În cazul cambiei, dacă avalistul nu este trăgătorul, trasul sau acceptantul cambiei, este suficientă semnătura sa pe faţa cambiei. De asemenea, avalul poate fi dat şi pe o copie sau un duplicat al acesteia. Avalul acordat printr-un înscris separat se transformă, conform art. 42 din Codul Comercial într-o fidejusiune comercială. Avalistul este obligat să indice persoana pentru care dă avalul, în caz contrar se subînţelege că avalul este dat:

                        - în cazul biletului la ordin şi al cecului, pentru emitent.

- în cazul cambiei, pentru trăgător ca fiind persoana care eliberează de răspundere cel mai mare număr de persoane obligate. De aceea, trăgătorii trebuie să solicite ca avalul să fie dat în favoarea trasului, procedeu ce reflectă în mod real relaţia contractuală.

Aceeaşi persoană poate beneficia de mai mulţi avalişti. Obligaţia avalistului poate fi la rândul său garantată printr-un alt aval. Dacă semnătura avalizatului este falsă, avalul rămâne valabil, căci titlul circulă ca şi cum ar fi valabilă.

Avalistul, care a plătit datoria, dobândeşte toate drepturile izvorând din titlu împotriva avalizatului cât şi a celor obligaţi acestuia din urmă. În această situaţie, avalistul apare ca un debitor de regres şi se poate îndrepta, la alegere, împotriva celor obligaţi faţă de el sau numai împotriva unuia dintre aceştia. Termenul în care trebuie exercitată acţiunea împotriva avalistului este în funcţie de poziţia sa în cadrul cambiei, după cum a garantat pe unul dintre debitorii de regres (trăgător sau girant) sau a garantat pe acceptant. În cazul preschimbării cambiei în forma sa materială, avalistul, ca de altfel orice semnatar al cambiei, continuă să rămână obligat pentru conţinutul vechii cambii. Excepţie de la această regulă fac cazurile în care:

- cambia a fost retrasă de debitor;

- cambia a rămas în mâinile creditorului, dar acesta a luat măsurile necesare pentru a păstra acţiunea sa contra obligaţilor cambiali.

În S.U.A. Şi Marea Britanie, care nu au aderat la legea uniformă a cambiei, instituţia avalului este înlocuită prin două procedee specifice şi anume:

1. andosarea biletelor la ordin (sau cambiei) de către garant (bancă), care astfel devine obligat la plată prin regresul asupra andosatorului. Din acest punct de vedere, trebuie acordată a mare atenţie menţiunii “fără recurs” care anulează practic girul garantului prin imposibilitatea beneficiarului de a se întoarce pentru plată asupra andosatorului, deci a băncii garante;

2. utilizarea de bilete la ordin garantate printr-o garanţie abstractă. Un loc important în practica S.U.A. îl ocupă acceptul financiar/bancar, care are la bază un titlu tras asupra băncii şi acceptat de aceasta. Prin acest accept, banca se angajează necondiţionat la plată faţă de orice deţinător al înscrisului respectiv, în momentul prezentării lui la scadenţă. Din acest punct de vedere, acceptul bancar depăşeşte aspectul strict al unei garantări şi constituie o facilitate pentru comercianţii americani, şi nu numai, în domeniul finanţării pe termen scurt şi al accesului pe piaţa acceptelor.

Principalele elemente specifice acceptului bancar sunt:

􀂙comerciantul (exportator sau importator) trage un titlu cu scadenţa la termen asupra băncii americane;

􀂙trăgătorul andosează titlul în alb şi îl pretindă la bancă spre acceptare;

􀂙banca, odată cu acceptul îi dă trăgătorului valoarea titlului, mai puţin dobânda calculată între momentul acceptului şi data scadenţei; banca păstrează titlul în propriul portofoliu sau îl revinde pe piaţa acceptelor bancare;

􀂙dacă titlul a fost revândut, la scadenţă, banca plăteşte suma înscrisă pe titlu deţinătorului acestuia şi îl urmăreşte pe debitor pentru rambursarea sumei.

Piaţa acceptelor bancare este supusă reglementărilor Sistemului Federal de Rezervă, care a stabilit câteva criterii privind selectarea titlurilor care pot fi revândute, şi anume:

- scadenţa titlurilor nu poate depăşi şase luni de la data acceptării:

- livrarea mărfii să fie prevăzută a se face în scurt timp;

- titlul să rezulte din comerţul de bunuri în care o parte contractată este un comerciant din S.U.A.

- să fie utilizat transportul naval american;

- dacă titlul este exprimat în altă monedă decât dolarul american, trăgătorul trebuie să creeze un provizion pentru acoperirea riscului de curs.

Protestul cambiei şi biletului la ordin

Protestul unei cambii/bilet la ordin este declaraţia unui funcţionar oficial (cel mai adesea un notar public) că instrumentul nu a fost acceptat sau plătit la scadenţă. Documentul întocmit cu această ocazie serveşte ca probă.

În unele state, printre care şi România, declaraţia scrisă şi datată a trasului, dată pe cambie sau pe adaosul acesteia, că nu acceptă sau nu plăteşte o cambie are acelaşi efect. În Spania declaraţia scrisă a unei bănci este suficientă, dacă plata trebuia făcută în mod expres la acea bancă. În general, protestul este necesar pentru păstrarea dreptului la recurs, dar este foarte util şi pentru executarea silită a revendicărilor bazate pe cambie.

Emitentul unui bilet la ordin este ţinut în acelaşi mod ca acceptantul unei cambii fiind obligat ca, la scadenţă să plătească suma prevăzută în titlu.10 Excepţional, dacă biletul la ordin are scadenţa la un anume timp de la vedere, posesorul titlului trebuie să-l prezinte emitentului pentru viză în termen de un an de la data emiterii. Formalitatea vizei are drept scop numai stabilirea datei exigibilităţii obligaţiei. Refuzul emitentului de a pune viza datată pe titlu se constată prin protest a cărui dată serveşte ca punct de plecare pentru termenul de la vedere. De regulă, actul de protest efectuat în străinătate este recunoscut. În unele ţări poate fi necesară o procedură judiciară specială pentru a se obţine o judecată rapidă sau pentru a se obţine revendicările prin executarea imediată a cambie (Spania, Italia).

Costul protestului (taxa notarială, taxa de timbru de pe actul de protest, taxa pe valoarea adăugată sau taxele bancare) sunt în cele din urmă în seama debitorului, dar vor trebui plătite iniţial de deţinătorul cambiei.

În România, executorul judecătoresc, care dresează protestul, poate să-l redacteze pe originalul titlului, pe unul din exemplarele acestuia, pe copia originalului sau pe un adaos al acestora, caz în care trebuie aplicată ştampila judecătoriei pe linia care uneşte cambia cu adaosul respectiv. Protestul poate fi încheiat şi ca act separat şi în această situaţie este obligatoriu ca pe titlu să se facă menţiunea “protestat”. Mai multe instrumente plătibile de aceeaşi persoană pot face obiectul unui singur protest pe un act separat.

Protestul trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente, lipsa unui dintre ele ducând la nulitatea documentului:

                        - anul, luna, ziua şi ora întocmirii;

                        - numele şi prenumele celui care a cerut întocmirea protestului;

                        - numele şi prenumele persoanei contra căreia s-a dresat protestul;

                        - indicarea locului de întocmire a protestului;

                        - transcrierea exactă a textului titlului, dacă protestul este făcut pe un act

 

separat;

- menţiunea că debitorul refuză să plătească sau nu a fost găsit la domiciliu;

                        - somaţia de plată, răspunsul primit sau motivul pentru care nu s-a primit nici un răspuns;

                        - faptul că trasul, căruia i s-a prezentat cambia spre acceptare, a cerut să i se facă o nouă prezentare ziua următoare, iar în ziua respectivă trasul nu a acceptat cambia.

Actul de protest se întocmeşte la cererea posesorului titlului la judecătoria în a cărei rază teritorială se găseşte locul plăţii, iar în cazul în care acest loc nu este menţionat, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află: domiciliul trasului/emitentului sau al persoane desemnate să plătească; domiciliul acceptantului cambiei sau al persoanei indicate să plătească; domiciliul indicatului la nevoie.

Protestul întocmit în alt loc decât cele indicate mai sus este nul atrăgând decăderea posesorului din exerciţiul acţiunii sau executării de regres.

În cazul în care domiciliul persoanelor, contra cărora se dresează protestul, nu poate fi găsit, protestul se poate face la orice judecătorie din localitatea respectivă, la libera alegere a posesorului titlului şi poartă denumirea de protest în vânt.

Protestul de neacceptare se face în contra trasului şi a indicatului la nevoie pentru acceptare, în cazul în care posesorul cambiei doreşte să-şi exercite dreptul de regres înainte de scadenţă. Protestul de neacceptare trebuie făcut în termenele fixate pentru prezentarea la acceptare. Astfel, pentru cambiile cu scadenţa la o dată fixă sau la un termen de la data emiterii, protestul de neacceptare poate fi făcut până în ziua precedentă scadenţei, iar pentru cambiile cu scadenţa la un anumit termen de la prezentare, protestul va putea fi făcut în termen de un an de la data emiterii.

Dacă trasul a cerut o nouă prezentare la acceptare, în ziua următoare primei prezentări, şi nu a acceptat cambia, protestul va putea fi dresat în ziua următoare ultimei zile utile.

Refuz de acceptare este considerată şi situaţia în care trasul, fie că a acceptat sau nu cambia, sau trăgătorul unei cambii neacceptabile au fost declaraţi în stare de faliment.

Protestul de neplată se face contra trasului acceptant/emitentului, a domiciliatarului (când plata urmează a se face printr-un terţ) şi, în subsidiar, contra acceptantului prin intervenţie sau a persoanei indicate în titlu să plătească. Posesorul unui titlu, care a dresat un protest de neacceptare, nu mai este nevoit să dreseze şi un protest de neplată.

Protestul de neplată al unui titlu cu scadenţă la o dată fixă sau la un anumit termen de la data emiterii sau la un anumit termen de la prezentare trebuie făcut în maxim două zile lucrătoare de la scadenţă. Dacă titlul este plătibil la vedere, plata se poate cere şi protestul se poate dresa în termen de un an de la data emiterii.

Incapacitatea persoanelor cărora titlul trebuie să le fie prezentat nu îl scuteşte pe posesor de obligaţia dresării protestului, decât în cazul în care sentinţa de declarare de faliment a trasului/emitentului sau a trăgătorului (în caz de cambie neacceptabilă) ţine loc de act de protest pentru exercitarea regresului cambial. Dacă persoana debitoare a încetat din viaţă, protestul se face, nu pe numele moştenitorilor, ci pe numele defunctului. Originalul actului de protest aparţine persoanei care a solicitat dresarea protestului şi în caz de pierdere va putea fi înlocuit cu o copie legalizată după registrul judecătoriei unde a fost înregistrat originalul. Procedura de notificare privind dresarea unui protest parcurge drumul invers celui pe care l-a parcurs titlul. Posesorul titlului, care a dresat protestul, trebuie să notifice acest fapt girantului său, trăgătorului/emitentului şi avaliştilor acestora, în termen de patru zile lucrătoare ce urmează protestului sau zilei prezentării, dacă a fost inserată clauza “fără cheltuieli” sau “fără protest”. Această clauză îl scuteşte pe posesor de dresarea protestului de neacceptare sau de neplată, dar nu-l scuteşte de prezentarea cambiei la acceptare sau la plată, în termenele stabilite şi nici de notificările prevăzute la art. 50 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin. Dacă respectiva clauză este înscrisă de trăgător, ea va produce efecte faţă de toţi ceilalţi semnatari, iar dacă este înscrisă de un girant sau de un avalist, ea va produce efecte numai faţă de aceştia. În cazul în care posesorul titlului face totuşi protestul, cheltuielile rămân în sarcina lui dacă trăgătorul este cel care a inserat clauza în titlu sau poate solicita cheltuielile de la toţi semnatarii dacă această clauză a fost înscrisă de un girant sau un avalist.

Posesorul cambiei poate fi absolvit de obligaţia de a dresa protestul, în caz de neacceptare sau neplată, dacă este împiedicat de un caz de neînlăturat: prevedere legală sau caz fortuit şi de forţă majoră care durează mai mult de 30 de zile. Cazul fortuit sau de forţă majoră sunt notificate imediat girantului prin scrisoare recomandată, posesorul fiind obligat să menţioneze pe cambie sau pe un adaos al acesteia data notificării. După încetarea cazului fortuit sau de forţă majoră, posesorul trebuie să prezinte cambia spre acceptare sau plată fără întârziere.

În România, executorul judecătoresc, care dresează protestul, trebuie să-l înregistreze în aceeaşi zi într-un registru special, astfel încât, în situaţia în care cel care a solicitat dresarea protestului pierde originalul acestuia, poate beneficia de o copie legalizată după registrul judecătoriei. În prima zi a fiecărei săptămâni, pe baza registrului special de evidenţă a protestelor, judecătoriile transmit către Camerele de Comerţ şi Industrie tabele cu protestele de neplată şi, pe baza lor, Banca Naţională a României întocmeşte fişierul central de date privind cambiile şi biletele la ordin protestate, furnizând informaţii privind aceste titluri societăţilor bancare interesate.

 

Regresul în caz de neacceptare sau neplată a cambiei şi biletului la ordin

 

Persoanele care au semnat o cambie sau un bilet la ordin, indiferent de calitatea lor, sunt responsabile solidar în ceea ce priveşte plata titlului cu toate că obligaţiile au fost asumate în momente diferite. Solidaritatea nu se stinge atunci când plăteşte unul dintre codebitori, ci continuă să producă efecte până în momentul în care plăteşte obligatul principal, acceptantul cambiei sau emitentul biletului la ordin. În ceea ce-l priveşte, posesorul titlului se poate îndrepta pe cale de regres numai împotriva acelora care îl preced, faţă de cei ulteriori el fiind garant pentru plată.

Pentru a se putea exercita acţiunea contra obligaţilor şi a avaliştilor lor, este necesară o acţiune de regres prin îndeplinirea obligatorie a două condiţii: dresarea protestului şi introducerea acţiunii în termen.

Posesorul unui titlu are dreptul de a cere tuturor obligaţilor, atât pe cale de regres cât şi pe cale directă, în funcţie de obligatul în cauză, suma indicată în titlu împreună cu dobânda, dacă a fost stipulată; dobânda legală calculată de la data scadenţei; cheltuielile de protest, de notificare a acestuia şi alte cheltuieli justificate.

Acţiunea de regres poate fi exercitată şi înainte de scadenţă în următoarele cazuri:

                        - dacă acceptarea a fost refuzată total sau în parte, excepţie făcând cambia neacceptabilă;

                        - în caz de faliment al trasului, fie că acesta a acceptat sau nu;

                        - în caz de încetare de plăţi din partea trasului, chiar dacă aceasta nu este constatată printr-o hotărâre;

                        - în cazul în care urmărirea bunurilor trasului a rămas fără rezultat;

                        - în caz de faliment al trăgătorului unei cambii neacceptabile.

În această situaţie, din suma reclamată se deduce o sumă egală cu dobânda calculată pentru perioada cuprinsă între data regresului şi data scadenţei. Această dobândă poate fi egală cu dobânda înscrisă pe cambie sau, în cazul în care dobânda nu figurează pe cambie, este taxa oficială a scontului.

Posesorul unei cambii sau bilet la ordin, care nu a notificat dresarea protestului în patru zile lucrătoare de la data protestului sau data prezentării, răspunde de eventualele daune, care nu pot depăşi suma înscrisă pe titlu, dar nu-şi pierde dreptul de regres.

Posesorul unei cambii sau bilet la ordin neonorate la scadenţă, are următoarele drepturi:

-   să obţină o hotărâre judecătorească asupra titlului respectiv;

- să procedeze la executarea prin investirea titlului cu formulă executorie.

 

Executarea începe printr-o somaţie adresată debitorului, care. în termen de 5 zile, poate face opoziţie la executare. Opoziţia se judecă în şedinţă publică de urgenţă. În contra hotărârii pronunţate se poate face apel în termen de 15 zile. Conform art.61 şi art.62 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, prevederile menţionate mai sus se aplică şi titlurilor emise în străinătate, dacă asemenea efecte executorii sunt admise şi de legea locului unde instrumentul a fost emis.

 

Excepţiile bazate pe lipsa condiţiilor necesare pentru exerciţiul acţiunii sau executării sunt:

 

a) neposedare titlului în original;

b) lipsa de legitimare formală din partea posesorului, când acesta nu justifică posesiunea printr-o serie neîntreruptă de giruri;

                        c) lipsa protestului sau nulitatea acestuia;

                        d) prescripţia acţiunii sau executării;

                        e) pierderea acţiunii.

Acela care a plătit prin regres poate cere de la giranţii săi precum şi de la avaliştii acestora suma plătită precum şi dobânda legală la această sumă, cu începere din ziua când a efectuat plata.

În schimbul plăţii efectuate, debitorul de regres are dreptul să ceară posesorului titlului predarea acestuia împreună cu actul de protest şi cu un document adiţional numit “cont de întoarcere” care poartă menţiunea “achitat”. Pe baza titlului şi a contului de întoarcere, debitorul de regres poate pretinde de la debitorii săi de regres sau de la obligatul principal suma plătită la care se adaugă şi suma achitată pentru contul de întoarcere. În absenţa contului de întoarcere, el va putea solicita numai suma din titlu împreună cu dobânda, taxele de protest, de executare sau acţionare la care se mai adaugă alte cheltuieli personale pentru care posedă documente justificative valabile.

Girantul, care plăteşte pe cale de regres, are dreptul de a şterge girul său şi pe cele următoare, deoarece giranţii ulteriori sunt eliberaţi de obligaţii prin plata făcută de acesta.

În cazul în care o cambie este acceptată parţial de către tras şi posesorul exercită regresul pentru neacceptare, iar diferenţa de sumă neacceptată este plătită de o altă persoană obligată cambial, atunci aceasta are dreptul să ceară posesorului menţionarea pe cambie a sumei plătite de ea, primirea unei chitanţe şi a unei copii a cambiei, certificată pentru conformitate, precum şi protestul dresat anterior pentru neacceptarea unei părţi din sumă. Toate aceste dovezi sunt necesare pentru a-şi putea exercita pe mai departe regresul.

Dacă la scadenţă acceptantul unei cambii nu plăteşte, posesorul titlului, care doreşte evite cheltuielile şi întârzierile procedurii de executare cambială, poate să tragă o nouă cambie (contracambie) asupra unuia dintre giranţii săi plătibilă la domiciliul acestuia. Contracambia poate fi numai la vedere. Regresul prin contracambie se poate exercita tot timpul cât durează prescripţia cambială.

Posesorul unei cambii poate să cadă din dreptul de regres în cazul neprezentării la acceptare/plată a cambiei sau în cazul neîntocmirii protestului, dar nu pierde acţiunea directă contra acceptantului şi contra avalistului acestuia.

În cazul în care posesorul unui titlu a pierdut exerciţiul acţiunii sau executării împotriva tuturor obligaţilor, atunci poate apela la exerciţiul unei acţiuni de îmbogăţire fără justă cauză, putând astfel cere de la trăgător, de la acceptant/emitent sau de la girant plata sumei cu care aceştia s-au îmbogăţit în dauna sa.

Stingerea obligaţiilor cambiale, în afara decăderii din dreptul de regres, se mai poate face şi prin prescripţie. Prescripţia face ca posesorul cambiei, care a rămas inactiv un anume răstimp, să-şi piardă dreptul de a acţiona în justiţie şi odată cu aceasta dreptul de a obţine executarea silită a obligaţiei.

Durata prescripţiei este următoarea:

- trei ani în ceea ce priveşte acţiunea sau executarea cambială directă;

- un an în ceea ce priveşte acţiune sau executarea de regres;

- şase luni în ceea ce priveşte regresul girantului plătitor faţă de ceilalţi obligaţi de regres;

- acţiunea de îmbogăţire fără justă cauză se prescrie în termen de un an din ziua în care hotărârea judecătorească pronunţată asupra acţiunii sau execuţiei rămase definitivă.

Întreruperea prescripţiei contra unuia dintre obligaţi nu are efect şi asupra celorlalţi obligaţi.

 

                         

Utilizarea cambiilor şi biletelor la ordin în cadrul modalităţilor de plată internaţionale

 

Pentru a elimina riscul de neplată în afacerile economice internaţionale, cambiile şi biletele la ordin au evoluat de la utilizarea lor singulară, în sine, la asocierea lor unei alte tehnici de plată cum ar fi acreditivul documentar, scrisoarea de credit comercială şi incasso-ul, cu valoare de instrument de garantare (în special în cazul incasso-ului) sau ca rezultat al unor reglementări specifice, particulare privind plata (scrisoarea de credit comercial, caracteristică ţărilor de drept anglo-saxon).

Sunt situaţii tot mai frecvente în care exportatorii acceptă o amânare a plăţii. Pentru a se acoperi contra riscurilor la care se expun şi, totodată, pentru a putea materializa creanţa sub forma unui efect mobilizabil, exportatorul va solicita deschiderea unui acreditiv documentar utilizabil prin acceptare sau negociere de cambii.

Cambiile legate de utilizarea acreditivului documentar irevocabil se trag întotdeauna asupra băncii emitente sau asupra unei alte bănci trase/acceptante. Prin angajamentul ferm asumat de banca emitentă în cadrul acreditivului documentar irevocabil, aceasta trebuie să accepte tratele trase de către beneficiar asupra sa şi să le plătească la scadenţă.

Dacă acreditivul prevede acceptarea de către o altă bancă trasă, banca emitentă trebuie să accepte şi să plătească la scadenţă tratele în cazul în care banca trasă stipulată în acreditiv nu acceptă trate trase asupra sa. De asemenea trebuie să plătească trate acceptate, dar neplătite de o astfel de bancă trasă la scadenţă.11

Dacă acreditivul prevede negocierea, banca emitentă este obligată să plătească, fără drept de recurs împotriva trăgătorilor şi/sau deţinătorilor de bună credinţă, tratele trase de beneficiar. Un acreditiv nu trebuie emis ca utilizabil prin trate trase asupra ordonatorului. Dacă totuşi acreditivul prevede trate trase asupra ordonatorului, băncile vor considera astfel de trate ca documente adiţionale.12

Dacă într-un acreditiv documentar se utilizează cambii, pe lângă respectarea dreptului cambial privind condiţiile de fond şi de formă obligatorii pentru cambie, emitentul trebuie să aibă în vedere şi cerinţele specifice şi de ansamblu privind derularea acreditivului documentar, astfel:13

􀂾limba în care este redactată cambia trebuie să fie aceeaşi cu cea în care a fost emis acreditivul;

􀂾valoarea nominală a cambiei şi moneda trebuie să corespundă celor precizate în acreditiv, în nici un caz valoarea nominală a cambiei nu poate depăşi valoarea acreditivului;

􀂾dacă exportatorul (trăgătorul) se indică pe el însuşi ca beneficiar, trebuie să andoseze cambia în alb sau la ordinul băncii;

􀂾dacă prin acreditiv se cere să fie trecute anumite menţiuni pe cambie (de exemplu numărul acreditivului, numărul contractului comercial etc.) aceste vor fi trecute numai pentru uşurarea utilizării acreditivului şi nu au legătură cu ordinul necondiţionat de plată a cambiei.

􀂾scadenţa trebuie să corespundă cu cea din acreditiv. Ea trebuie să fie la vedere în cazul unui acreditiv cu plata la vedere, iar în cazul unui acreditiv cu plata prin acceptare în textul cambiei scadenţa se va preciza la acelaşi număr de zile indicat în acreditiv.

Scrisoarea de credit comercială constituie o formă a acreditivului documentar, fiind utilizată cu precădere ca modalitate de plată în Anglia, Japonia, S.U.A. şi alte ţări de influenţă bancară anglo-saxonă.

Scrisoarea de credit comercială este întotdeauna utilizabilă prin cambii la vedere sau la o anumită scadenţă, trase de exportator asupra băncii emitente. Dacă nu există indicaţii exprese de altă natură, cambiile trase în conformitate cu condiţiile prevăzute, pot să fie negociate, de principiu, la orice bancă care le acceptă, în ţara exportatorului.

Prin acreditiv documentar se pot efectua şi plăţi parţiale: o parte din sumă se plăteşte contra documentelor de livrare, iar restul prin remiterea de cambii scadente la un anumit termen de la vedere sau de la data expedierii mărfurilor.

Incasso-ul este o modalitate de plată mai puţin sigură pentru exportator decât acreditivul documentar, deoarece marfa este livrată pe adresa cumpărătorului fără nici o garanţie de plată. Acest neajuns poate fi înlăturat, printre alte metode (garanţii bancare, plată în avans, vinculaţie), prin utilizarea cambiilor trase asupra cumpărătorului sau prin bilete la ordin emise de acesta. Astfel, dacă cumpărătorul refuză plata sau acceptarea (în cazul cambiei) nu va putea intra în posesia documentelor fără de care vămuirea sau livrarea mărfurilor la destinaţie devin imposibile, mai ales când este vorba de conosamente fluviale sau maritime.

Incasso-urile nu trebuie să conţină o cambie sau un bilet la ordin plătibile la o dată ulterioară, dacă instrucţiunile prevăd ca documentele comerciale să fie eliberate contra plată. Dacă un incasso conţine o cambie plătibilă la o dată ulterioară, ordinul de încasare trebuie să precizeze dacă documentele comerciale vor fi eliberate trasului contra acceptare (D/A) sau contra plată (D/P). În absenţa unei astfel de precizări, documentele vor fi eliberate numai contra plată şi Banca însărcinată cu încasarea (colectoare) nu va fi răspunzătoare pentru nici o consecinţă decurgând din orice întârziere în eliberarea documentelor.

Teoretic, una şi aceeaşi cambie poate forma obiectul a două incasso-uri. Prima dată, cambia însoţind documentele comerciale în cadrul unui incasso documentar, care prevede plata pe credit, este trimisă spre acceptare, iar a doua oară, singură (însoţită doar de ordinul de încasare) este trimisă în cadrul incasso-ului simplu spre încasare. În practică, o cambie primită de banca însărcinată cu încasarea spre acceptare, după acceptare poate să nu mai fie trimisă exportatorului sau băncii sale, ci scontată de aceasta sau păstrată până la scadenţă când suma va fi trimisă ordonatorului.

În continuare este prezentat exemplul unui incasso simplu emis de banca remitentă Bank Austria din Viena la ordinul firmei exportatoare Hanis GmbH din Viena Austria către firma importatoare S.C. Romcart S.A. din Piteşti, România prin intermediul băncii însărcinată cu încasarea Raiffeisen Bank din Piteşti.

 

Bank Austria

Wien, 2003.3.27 Tel: 05050550772 Wienzl Susanne

BILL COLLECTION EXPORT OUR REFERENCE:

- COLLECTION ORDER - IEW0250604

DHL – courier PRINCIPAL:

HANIS GmbH, Wien

RAIFFEISEN BANK S.A. DRAWEE:

44, MIRCEA VODA S.C. ROMCART S.A.

RO-70000 BUCAREST-3 Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17

3000 Piteşti, jud. Argeş

Enclosed we send to you following item for collection at maturity:

Protest for non-payment.

Your charges are for drawee’s account.

Delivery of the item is subject to payment of charges.

Please acknowledge receipt under your and our reference “IEW0250604”.

REMITTANCE OF PROCEEDS:

The proceeds please remit in USD – without loss in exchange – by SWIFT to our account wirh BANKERS TRUST, NEW YORK, quoting our reference IEW0250604.

Request the reimbursing bank to credit our account under SWIFT advice.

Your advice of payment send to us by SWIFT quoting value date.

 

KIND OF FINANCIAL DOCUMENT: Promissory Note

AMOUNT: USD 55.189,49

MATURITY: 2003 May 8

DRAWER: S.C. ROMCART S.A. Piteşti

PLACE OF ISSUE: Piteşti

DATE OF ISSUE: 2003.3.11

ORDER: HANIS GmbH, Wien

ENDORSEMENTS: HANIS GmbH, Wien

PAYABLE AT: Raiffeisen Bank Piteşti

Please remit only as instructed!

This order is to be executed in accordance with the “Uniform Rules for Collections” issued by the International Chamber of Commerce Paris, in so far as these are applicable.

Yours faithfully

Bank Austria

Documentary Business and Guarantees

                         

                        Informatizarea cambiei

 

Timp îndelungat, cambiile nu au putut fi supuse unui tratament automatizat ca în cazul cecurilor sau viramentelor. Băncile au fost nevoite să recurgă la manipulări lungi şi costisitoare. Punerea în funcţiune a ordinatoarelor de compensaţii interbancare şi informatizarea operaţiunilor bancare au oferit băncilor mijloace de perfecţionare a tehnicilor de prelucrare a efectelor de comerţ, în special a cambiilor.15 Drept urmare, în anul 1973, a fost pusă în aplicare cambia informatizată cunoscută şi sub denumirea de cambie rezumat (extras), a cărei utilizare este mai ieftină decât a cambiei clasice.

 

PROMISSORY NOTE For effective USD 55.189,49

Piteşti, 11th March, 2003

On ……..8th May, 2003…………….. against this Promissorz Note I (We) promise to pay the sum of fiftyfivethousandonehundredeightynine, 49%

effective payment to be made in USD, without deduction for and free of any taxes, imposit, levies or duties, present or future of any nature

FOR VALUE RECEIVED

Signature

Payable at: RAIFFEISEN BANK Piteşti S.C. ROMCART S.A. Piteşti

Account no. 945312 Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 17

3000 Piteşti, Jud. Argeş.

 

Cambia informatizată prezintă câteva trăsături specifice:

                        a) este întotdeauna la ordinul trăgătorului însuşi;

                        b) conţine menţiuni suplimentare, necesare tratamentului informatic, cea mai importantă fiind domicilierea bancară (contul trasului);

                        c) este emisă cu clauza “fără protest” sau “fără cheltuieli”;

                        d) are scadenţa la vedere sau la o dată fixă.

Acest tip de cambie este mai degrabă o metodă de rambursare decât un titlu de credit bine definit. Societatea debitoare (trasul) transmite trăgătorului un Extras de Identitate Bancară conţinând coordonatele sale bancare. Societatea creditoare remite cambia la banca sa, în vederea încasării. Cambia nu mai circulă ci este păstrată de bancă în vederea recursului în caz de neplată sau de neacceptare.

Caracteristicile cambiei se transferă pe o bandă magnetică şi doar aceasta va circula între bănci prin intermediul calculatorului. Banca trasului, care primeşte banda magnetică, transmite clientului său, cu o zi înainte de scadenţă, o cerere de “bun de plată” în original şi o copie. Trasul va înapoia băncii sale originalul cererii împreună cu instrucţiunile necesare în vederea efectuării plăţii sau refuzul de plată. Dacă trasul nu transmite “bunul de plată”, banca sa are dreptul să refuze onorarea documentului bancar.

În situaţia în care plata este efectuată, trasul nu mai deţine cambia achitată. Proba eliberării sale de obligaţia de plată o constituie extrasul cambiei pe care a dat “bunul de plată” , deţinut de banca sa. În caz de refuz de plată extrasul cambiei nu poate fi protestat. Numai cambia pe suport hârtie, existentă la banca trăgătorului poate face obiectul unui astfel de protest. După înregistrarea refuzului de plată din partea trasului, banca sa face cunoscut acest fapt băncii trăgătorului prin transmiterea unei benzi magnetice cu toate informaţiile privind cambia neplătită. Deci, cambia informatizată este o cambie conformă cu cerinţele legii, dar care nu circulă conform aceleiaşi legi privitoare la

gir, acceptare sau aval şi este plătită prin procedee informatice care nu corespund prevederilor legii. Girul cambiei informatizate se efectuează de regulă, în favoarea băncii trăgătorului, pentru încasare sau pentru scont. Uneori este girată de trăgător în favoarea unei societăţi de factoring, care o girează la rândul său băncii. Banca nu girează în continuare cambia. Teoretic, cambia informatizată ar putea fi prezentată spre acceptare înainte de a fi girată băncii, dar, în practică, această posibilitate nu este utilizată deoarece nu corespunde concepţiei informatizării, care evită circulaţia hârtiei. În mod excepţional prezentarea la acceptare se utilizează atunci când scadenţa este foarte îndepărtată. Avalul este posibil dar numai în favoarea trăgătorului sau a trasului acceptant pentru că acest tip de cambie nu este făcut să circule. Cambia informatizată este păstrată de bancă o durată de timp egală cu termenul prescripţiei extinctive a dreptului acţiunii comerciale şi nu a celei cambiale.

Cambia informatizată nu corespunde aşteptărilor deoarece, rămânând tributară exigenţelor Legii cambiei, a permis valorificarea prelucrării informatice numai în ceea ce priveşte circulaţia şi plata.

Odată cu implementarea sistemelor informatice în întreprinderi, a devenit posibilă redarea textului cambiei direct pe suport magnetic şi transmiterea ei, prin reţea telematică, mai întâi băncii şi de aici casei de compensaţii interbancare. Operaţiunea apare mai curând ca o plată informatică decât ca o emitere a titlului de credit. De aceea, opinia unanimă este că această cambie “informatică” nu este o cambie pentru că nu posedă menţiunile esenţiale prevăzute de legea cambiei, problema cea mai delicată rămânând cea a semnăturii olografe a trăgătorului. Nu se poate pune problema girului, acceptării, avalului, protestului, regresului etc. Aşa cum nu poate fi efect de comerţ tot aşa nu poate fi nici efect financiar pentru că nu este utilizabilă ca instrument al creditării prin scontare şi forfetare.